În cazul în care nu eşti vreun adolescent nervos, ci un om în toată firea al cărui singur scop matinal îl reprezintă drumul către serviciu, gândeşte-te să îţi iei o bicicletă. Bicicleta îţi va face un bine. Te va scoate „afară, la aer". Te ajută să-ţi aduni gândurile. Este mult mai „refresh" decât spaţiul semi-autist al unui automobil blocat în trafic sau - şi mai rău - al unui vagon de metrou plin de oameni nervoşi. Ţine minte: oamenii ăia sunt nervoşi pentru că nu şi-au luat biciclete.

Până şi în lumea simplă a bicicletelor există modele „de fiţe". Nu căuta neapărat o bicicletă „arătoasă" sau excesiv de complicată. Gândeşte-te că îţi iei o bicicletă pentru a ajunge din punctul A în punctul B. Nu ai de gând să cobori cu ea pe scări sau să sari peste tranşeele drumarilor care sparg asfaltul. În condiţii normale, o bicicletă de oraş normală şi „netunată" trebuie să te coste în jur de 1000 de lei. Teoretic, dacă mergi cu ea pe şosea, drumurile sau trotuarele nu ar trebui să-ţi solicite bicicleta prea mult. Ai nevoie, practic, de o bicicletă comodă, uşor de manevrat şi întreţinut.

Specialiştii recomandă să ne alegem bicicletele de oraş pornind de la cadru şi abia apoi să ne uităm la componentele cu care este echipată. Dimensiunea cadrului se măsoară în inci (o chestie englezească la fel de inutilă în România precum cricketul, deşi există câţiva pretenţioşi care se încăpăţânează să vorbească în „picioare", „inci" şi „livre"). Există cadre de 14 inci, 14,5", 16" şi 18" (corect, nici măcar noi nu ştim, la prima strigare, cam câţi centimetri are un inch. Sau invers). Sfatul nostru: decât să ţi se împleticească limba în gură de la sistemul metric englezesc, îţi recomandăm să te cocoţi pe o bicicletă chiar acolo, în magazin. Picioarele ating la fix pedalele? Mâinile stau bine pe ghidon? Stai comod pe cadru? Ok! Cumpăr-o!

La drum, nu uita că un ciclist de oraş are cam aceeaşi postură cu cea a cicliştilor din cărţile poştale vechi: nu s-a schimbat nimic între timp: ciclistul de oraş are o poziţie dreaptă, semeaţă chiar (dar nu prea semeaţă deoarece riscăm să ajungem subiect de bancuri între şoferii pe care îi depăşim în traficul aglomerat). Ghidonul bicicletei de oraş este mai ridicat decât la o bicicletă de „mountain bike", uneori chiar mai ridicat decât şaua. O poziţie dreaptă şi relaxată reduce durerile de spate şi de la ceafă, iar vizibilitatea este şi ea foarte bună. Nu trebuie să stai cocârjat pe bicicletă şi să pedalezi precum Eddie Mercx. Bicicleta de oraş trebuie să însemne confort şi relaxare. Când conducem, mâinile trebuie să fie uşor întinse.

Nu uita de accesorii. Sunt chestii pe cât de banale, pe atât de utile. Lămpi, „ochi de pisică" şi apărătoarele de noroi (ultimele deosebit de eficiente mai ales în cazul în care mergem cu bicicleta în ţinuta „office".

Dacă biciclistul de oraş locuieşte într-o semi-metropolă precum Bucureştiul, un cadru prea fragil ar putea fi dovedit de gropile, şanţurile şi denivelările asfaltului dâmboviţean. Unii producători recomandă aşa-numitele biciclete „hibrid", care se pot deplasa lejer şi „pe asfalt", în oraş, dar ţin şi la o drumeţie montană, pe terenuri mai puţin accidentate. Cam cum sunt şoselele primăvara, prin marile oraşe din România, imediat după dezgheţ şi înaintea sezonului ploilor de aprilie.